pe acesta îl vreau

Un băieţel s-a dus într-o zi la un  Pet- Shop(magazin de animale), dorind să-şi cumpere un căţeluş.

- Cât costă un căţeluş? l-a întrebat pe vânzător.

- Între 20 şi 50 de dolari.

Copilul scoase din buzunar câteva monezi şi numără 2 dolari. Apoi îl întrebă pe vânzător:

- Pot să văd căţeluşii?

Vânzătorul chemă căţeluşii împreună cu mama lor.Cinci dintre ei alergară veseli, dar unul rămăsese în urmă.

- De ce acel căţeluş a rămas în urmă?

- Căţelul acela s-a născut cu o problemă la picior şi nu poate merge. E schiop.

- Pe acesta îl vreau, spuse cu hotărâre băiatul.

- Dar acest căţeluş nu va putea niciodată să se joace, să sare, să alerge…

- Ştiu. Tocmai de aceea îl vreau. Vezi, şi ridică puţin pantalonii lăsând să se vadă un picior de plastic. Nici eu nu pot să mă joc, să sar sau să alerg. De aceea îl vreau, ne vom înţelege mai bine pentru că amândoi avem aceeaşi problemă.

Auzind acestea, vânzătorul dori să-i dea pe gratis căţeluşul.

- Nu, spuse băiatul, îţi voi plăti acelaşi preţ pe care îl au şi ceilalţi căţeluşi. Poftim 2 dolari, şi în fiecare lună voi veni să îţi plătesc până voi achita tot preţul.

Pasărea

Doi tineri s-au gândit într-o zi să se ducă la înţeleptul satului, un pustnic ce trăia departe de sat.

- Să mergem, spuse unul dintre cei doi, să prindem o pasăre oarecare şi să-l întrebăm cum este pasărea, dacă-i vie ori moartă.

- Dacă spune că-i vie, noi o s-o strivim şi o să-i arătăm că-i moartă, dacă spune că-i moartă, noi o să-i dăm drumul şi îi vom arăta că-i vie. Astfel îi vom dovedi că se înşeală de două ori.

Zis şi făcut. Au prins pasărea şi au mers la înţelept cu ea în mână. I-au arătat-o şi l-au întrebat:

- Cum e pasărea, moşule, îi vie ori moartă?

- Băieţi, spuse înţeleptul bătrân uitându-se cu blândeţe la ei, băieţi,  PASĂREA ESTE ÎN MÂINILE VOASTRE!

Doar o zi…

Doar o zi înnorată e azi                                                          

Ca toate cele ce-au trecut,

Demult şi soarele venea,

Dar astăzi stă ascuns, tăcut.

Demult şi stele străluceau,

Şi luna zâmbea fericită,

dar azi ele s-au ascuns sub nori,

Iar acest lucru îmi dă fiori.

Azi iar cad fulgii albi de nea,

Azi iar aud colinde,                                                                                      

Dar vântul aprig nu se-ascunde,

Şi vrea copacii, mii, să-i smulgă.

Cum oare pot copacii să-l înfrunte?

Cum oare stau aşa de neclintiţi?

El le poate smulge doar crengile,

Dar totdeauna în pământ rămâne-vor înfipţi.

El poate să-i lovească,

Dar rădăcinile-n pământ rămân.

Căci copacii nu renunţă,

Ei ştiu că vântul nu-i al lor stăpân…

de almary

copii deştepţi

am aflat şi eu despre o organizaţie care se ocupă cu susţinerea copiilor inteligeţi. Se pot inscrie şi adolescenţi. Dacă vrei să afli mai multe vizitează site-ul  http://www.supradotati.ro/index.php

de prin antologii…

I.
- Buna seara, mătuşică!
- Lapte am în putinică.
- Mătuşică, ce eşti surdă?
- N-are mătuşica urdă!
II.
- Buna ziua, babă Floare!
- La Ivan, cu de mâncare.
- Babă Floare, ori eşti surdă?
- Mămăliga şi cu urdă.
- Babă Floare, ori eşti proastă?
- Scoate buturugi pe coastă!

desen de Deacu Daniel

tata mi-a luat o sapă…

Tata mi-a luat o sapă,

Mică şi strălucitoare.

Mă privesc în ea ca-n apă,

Însă coadă, iată n-are!

Nu-i nimic, imi zic îndată,

Caut eu o bărdicioară,

Şi dintr-o nuia uscată,

Meşteresc o codicioară.

Tata mi-a luat o sapă,

Şi o minge mi-a mai luat.

Găletuşă de-adus apă,

Şi-a munci m-a învăţat!

din carte de poezii fără coperţi găsită la ţară, Muguraşii Mugurei

viaţă…partea 3

Pentru noi copii, cele mai frumoase zile de care aveam parte erau cele din vacanţa de vară. Şi desigur că aceste zile minunate se terminau odată cu începerea şcolii, deci trebuia să profităm de ele cât se putea de mult. Nu îmi aduc aminte să ne fi plictisit la ţară. Aveam tot timpul ceva de facut. Dar noi nu mergeam la ţară numai în vacanţa de vară. Eu împreună cu sora mea am stat un an întreg la bunica cand eram mici. Acela a fost cel mai frumos an din viaţa mea. Ţin minte că aveam un casetofon şi cateva casete cu poveşti. Am  ascultat poveştile alea de atâtea ori că le ştiam pe dinafară, în special povestea “Albă ca zăpada” . Îmi aduc aminte că imi era frică să mai mănânc mere roşii după ce am ascultat povestea. Era foarte frumos atunci. Mai ales iarna este foarte frumos la ţară. Dar ca orice copil ne mai îmbolnăveam şi noi, adică mai răceam. Atunci bunica ne punea pe piept un săculeţ cu tărâţe încălzite şi ne punea să bem lapte cu miere şi cu untură de gîscă. Poate sună cam ciudat tratamentul ăsta , dar noi ne însănătoşeam foarte repede aşa. În acel an cred că m-am distrat cel mai mult. Eu împreună cu sora mea ne trezeam dimineaţa pe la 10 şi bunica ne aducea clătite, gogoşi sau colţunaşi, pe care noi le mâncam învelite în plapumă şi uitându-ne la televizorul alb-negru. Îmi aduc aminte cum puneam o casetă la casetofon, şi ,ca să ne distrăm, mimam povestea. Şi câte îmi voi mai aduce aminte, le voi povesti.

Copilăria este o lume de miracole și de uimire a creației scăldate în lumină, ieșind din întuneric, nespus de nouă și proaspătă și uluitoare.

definiție de Eugene Ionesco

viaţă…partea 2

Deci cum spuneam….aveam să petrecem trei luni de vară cum  vroiam noi. Acum aveam tot ce ne plăcea și eram împreuna cu verii noștri. Ne-am întors încă odată la dealurile, pădurile, animalele, pârâurile  nostre pe care nu le-am mai văzut de un an… și de abia acuma începea adevărata aventură…de obicei  nu ne trezeam prea devreme, cam pe la ora 9, dar nici nu ne culcam devreme…stăteam și vorbeam toată noaptea… iar a doua zi ne trezeam cam greu…dar nouă nu ne păsa…de ce să ne pese? era vacanță ….de ce să ne facem griji? ….aveam trei luni sa facem tot ce ne trecea prin minte ..adică nu chiar tot ce ne trecea prin minte, că nouă ne treceau multe și nimeni nu avea mai multe idei decât noi…deci nu aveam cum să ne plictisim…pentru mine vara a fost este si va fi cel mai frumos anotimp pentru că în acest anotimp este vacanța mare pe care deobicei o petrec la ţară…dar, să revenim…la ce? desigur, la jocuri …mmm…jocuri erau multe, mai ales inventate…aproape în fiecare zi  inventam un joc nou…cel mai popular joc era “de-a  magazinu”( produsele principale erau ambalaje, pământ, pietre, etc.) şi cumparam cu bani din frunze dintr-un vișin pentru că el era singurul copac din care puteam lua frunze deoarece era destul de mic. Sigur din catalogul nostru de jocuri nu au lipsit “de-a va-ti ascunselea”, “prinsa”, “aseară am fost la Paris şi am visat un vis” şi nici legănatul în scrânciob până la ora 11, bălăcitul în pârâu sau bătaia cu noroi. Asta era vacanţa de vară, joacă, joacă şi iar joacă….dar ce să facă un copil când e vacanţă? se joacă…

viaţă…partea 1

Era încă noapte când un glas cald m-a trezit…era glasul mamei mele ce imi zicea că trebuie să mă scol…Eram obișnuită să mă trezesc devreme…si acum aveam un motiv bun ca sa ma trezesc devreme deoarece era o dimineata importanta si destul de rară…mergeam la țară. De obicei, când eram mici mergeam la țară în vacanța de vară, iar acum vacanța deja incepuse si noi eram nerăbdători să mergem la țară….probabil vă întrebați care noi(am cam vorbit numai despre mine), noi, adica eu si frații mei. La țară, adică la bunica de la țară, ne întâlnim foarte mulți copii: eu și cu frații mei si cu verișorii noștri. Când eram mici,noi și cu verii noștri locuiam in orașe diferite și foarte îndepărtate, de aceea nu ne puteam vedea decât in vacanță. Cum spuneam, trebuia să mă trezesc, așa că asta am și făcut. După ce erau terminate toate pregătirile care necesitau destul de mult timp, plecam cu toții spre gară. Deși era vară, diminețile erau destul de friguroase si noi cam înghețam de frig…dar trebuia sa facem un mic sacrificiu ca să ne putem intâlni cu verii noștri. Cel mai greu pentru noi era că trebuia să așteptam mult trenul, iar de multe ori trebuia să le schimbăm pentru că nu erau rute directe, deobicei schimbam cam trei trenuri. Cum ne urcam în tren, deja se schimbau lucrurile…ne aszam pe banchetele din vagoane si desigur ne certam pe locul de la fereastră…cine nu mai avea loc ieșea pe hol ca să poată vedea pe geam…si călătoria asta ne lua cam toată ziua. Deobicei adormeam, și trebuia sa ne trezească părintii atunci când ajungeam la gară. Cu toate acestea călătoria era foarte frumoasă pentru că treceam prin multe orașe si vedeam lucruri noi. În cele din urmă obosiți, flamânzi si plictisiți ajungeam în satul buncii. De aici ne mai învioram pentru că ne astepta o căruță. Nimic nu este mai amuzant si mai frumos decât mersul cu căruța. Dar si această călătorie trebuia să se termine și se termina în fata portii bunicii. Bunica ne întâmpina și ne ajuta cu bagajele, iar noi, după ce mâncam un castron mare de ciorba cu mămăligă, adormeam cu gandul la cele trei luni de vara în care puteam sa facem ce vroiam…