În leagănul tău Isuse, În leagănul Tău îmi doresc să îmi odihnesc trupul obosit în leagănul Tău, în ieslea săracă şi printre paie vreau să găsesc pacea Isuse, Pacea din ziua aceea SFÂNTĂ şi să simt bucuria să văd minunea să privesc îngerii şi să mă bucur, să mă bucur cum nu m-am mai bucurat să strâng paiele în braţe şi să mă odihnesc ascultând cântecul îngerilor vreau leagănul tău Isuse, vreau pacea din ziua aceea sfântă chiar dacă sunt doar paie, doar o iesle săracă eu vreau leagănul Tău Isuse ...
în leagănul Tău
5 octombrie 2011
Eşti ca o minune pentru mine, ca o minune ascunsa pintre pagini scrise cu litere de aur, printre pagini pe care citesc iubirea… Eşti ca o minune într-un şirag de zile de primavara când vântul adie doar, deşi natura e vesela…Eşti ca o minune ce aşterne peste mine o pace cât lumea de mare şi îmi şterge lacrimile, îmi vindecă rănile, îmi ascunde tristeţea printe valuri de miă şi bunătate…Eşti ca o minune ce mi-a salvat viaţa, EŞTI MINUNEA PERFECTĂ PENTRU MINE!
Dumnezeu puternic în China
15 aprilie 2011
Am citit nu demult două cărţi foarte interesante despre creştinismul din China.
DUMNEZEU PUTERNIC ÎN CHINA
ÎNAPOI SPRE IERUSALIM
Nu mai ştiu autorii, dar dacă vreţi să le citiţi sigur le veţi găsi. Eu le-am împrumutat de la o bibliotecă creştină din oraş.
Aceste două cărţi m-au făcut să înţeleg mai bine ce înseamnă a-L urma pe Isus, şi mai ales să imi dau seama cu adevărat ce vreau să fac cu viaţa mea de acum înainte.
Da, sunt creştină, eram şi înaite de a citi cărţile astea, dar acum gîndesc diferit.
Ce vroiam înainte a fost îndepărtat de ceea ce vreau acum.
În prima carte este vorba de un pastor din Europa care s-a dus în China să vorbească cu creştinii chinezi şi să vadă modul lor de viaţă.
A fost împrisionat de credinţa lor, adevărata credinţă.
Povesteşte că într-o zi trebuia să se întîlnească cu un tânăr creştin chinez căruia trebuia să îi dea nişte Biblii. Pastorul se cazase la un hotel, dar tînărul chinez nu ştia la care dintre cele trei hoteluri din oraş se cazase pastorul, şi nici nu putea să întrebe la recepţie de el, pentru că era periculos dacă se afla că un chinez se întîlneşte cu un occcidental(mai ales creştin).
Nu ştia nici măcar cum arată pastorul, îi ştia doar numele.
Nici pastorul nu ştia decât că trebuie să îl contacteze un tânăr creştin chinez.
În acea seară cineva bate la uşa camerei de hotel a pastorului.
Era chiar tânărul căruia trebuia să îi dea cărţile.
După ce şi-a dat seama cine este, pastorul l-a întrebat:”Cum m-ai găsit?”
Tânărul răspunse:”M-am rugat.”
“Bine, ştiu asta”, răspunse pastorul,”dar eu te întreb cum m-ai găsit.”
“Păi nu ţi-am spus? M-am rugat.”
Patorul şi-a dat atunci seama cât de mică îi era credinţa.
Şi cred că la fel este şi credinţa multora dintre noi.
Am uitat ce e comunismul?
Avem libertate de “credinţă.” Doar că nu mai avem credinţă.
Uitaţi-vă! chinezii au încă. Şi ce credinţă!!
Dacă v-ar spune cineva că pe cînd era în închisoare, Dumnezeu i-a vindecat picioarele zrobite, apoi a deschis uşile închisorii şi a închis ochii paznicilor ca el să evadeze, la-ţi crede?
Nici eu n-am crezut la început, iar apoi mi-a părut rău.
Şi Dumnezeu n-a făcut doar atât pentru fratele Yun(care a avut parte de acesta minune). Atunci cînd a ieşit din închisoare, îl aştepta un taxi la poartă.
Când a urcat în taxi şi-a adus aminte imediat o adresă a unei familii de creştini, iar taxiul l-a lăsat acolo.
Domnul a trimis o furtună, ca fratele Yun să aibă timp să se ascundă, iar comunştii să nu poată porni în căutarea lui.
Nu e aşa că e o minune?
Cel mai minunat este faptul că creştinii chinezi nu făceau nimic fără să-L întrebe pe Dumnezeu. Iar Dumnezeu le trimitea călăuzire.
Am învăţat şi eu să mă încred mai mult în El, dar vreau să mă încred pe deplin!
Dumnezeu mi-a răspuns de curând la rugăciuni într-un mod rapid şi minunat.
Mi-a trimis lucrurile pe care le-am cerut, dar mai ales mi-a arătat ce am de făcut.
Nu e minunat?
Atunci cînd Dumnezeu îţi arată ce să faci, şi tu faci acel lucru, fii sigur că va ieşi foarte bine!
De aceea trebuie să ne încredem în El şi să nu facem lucrurile după capul nostru.
Mi-am mai dat seama că nu am nevoie de toate lucrurile pe care le am şi că nu trebuie să-mi port singură de grjă, pentru că Domnul va avea grijă de tot, eu trebuie doar să ascult de El.
Acest lucru l-am experimentat, nu e doar o teorie seacă.
În a doua carte se vorbeşte în special despre viziunea creştinilor chinezi de a duce creştinismul pe tot drumul înapoi spre Ierusalim.
To aici se mai vorbeşte şi depre adevărata misiune, despre trimiterea lucrătorilor de către Dumnezeu, despre călăuzirea Lui în lucrare.
Vă recomand din toată inima să citiţi aceste cărţi. Veţi vedea o schimbare. Veţ vedea totul în altă lumină, aşa cum văd eu acum altfel lucrurile.
Am spus la început că ceea ce vroiam înainte a fost îndepărtat de cee ce vreau acum.
Atunci vroiam un viitor pe cre să mi-l clădesc singură.
Acum vreau să Îl slujesc pe Dumnezeu, dar nu după capul meu, ci după Voia Lui.
uneori e greu…dar Tu eşti aici!
28 martie 2011
uneori e grea povara ce-o port uneori e grea lumea ce-mi stă pe spate uneori, şi chiar mai des, e grea, e Doamne, atît de grea, dezamăgirea!! cat am să mai port tristeţea în desagă cât voi purta lacrimile pe obraji cînd voi cânta iarăşi? Acum, spune Domnul, chiar azi, Eu sunt cu tine, de ce nu mă vezi? prea multe griji prea multe framântări lasă-le-aici! şi Îşi întinde mîna către mine... Eu pun Doamne, povara mea aici dar te mai rog, o, Tată, te rog să mă ridici!! acum sunt sus... sunt sus pe Stînca tare şi lacrimi nu mai am... am doar de laudă cîntare! şi spatele nu mă mai doare, căci nu mai port povara nici lacrimile, le-am lăsat Lui, le-am lăsat în mîna Domnului!
De ce ma tem uneori…
15 februarie 2011
Gândindu-mă la zilele în care toamna aşternea frunzele de hârtie peste întregul oraş, şi de zilele în care ploaia nu-şi mai oprea lacrimile, am simţit tristeţea iernii venind peste mine şi încercând să mă înbrăţişeze cu ale ei braţe reci de viscol şi ninsoare.
Iarna veni cu repeziciune încercând să mă prindă pe lanurile părăsite de grâu.
După seceriş, nu mai am cum să m-ascund după firele de grâu. Au rămas doar rădăcini uscate fără de folos. Şi am nevoie de adăpost sau o ascunzătoare, căci iarna e pe urmele mele.
Încercările mele de a mă-nveli cu pătura nopţii au eşuat..pătura deja a îngheţat.
Căutând refugiul în stâncile aspre, am găsit doar ultimele urme ale toamnei târzii ce îmi şopteau :”fugi, te-ajunge iarna!”
Alerg şi tot alerg dar nu gasesc loc de odihnă. Padurea a alungat toate frunzele, din câmpuri a rămas numai pământul, şi mie mi-e frig.
Zăresc, la câţiva paşi de mine, lumini porocalii ce pâlpâie timide-n noapte.
Mă-ndrept spre ele …dar erau doar o inchipuire a minţii mele obosite.
Iarna alergă şi parcă mă prinde din urmă.
Arde totul in urma ei cu suflare de ghiaţă. Şi totul e scrum, scrum alb şi rece.
Mi se pare că şi picioarele imi sunt prinse de ghiaţă. Îmi dau seama că iarna e la doi paşi de mine.
Nu pot înainta. În faţa mea natura aşteaptă iarna liniştită.
Strig ca cineva să mă ajute…dar natura căntă încet un cântec de leagăn.
Se apropie ora de culcare, dar eu nu vreau să dorm. Iarna, cea despre care credeam că e înfricoşătoare, aşterne ca o mamă grjulie, pături de zăpadă ţesute peste natură, ca ea să poată mai uşor să doarmă.
Puterile mi-au revenit şi mă aşez pe un buştean învelit în zăpadă.
„M-am speriat degeaba”, mi-am zis, şi mi-am rotit privirea peste lanurile de grâu.
„Nu-i scrum, şi nici viscol înfricoşător, e doar zăpadă uşoară ce înveleşte pământul, plin de rădăcini uscate de grău de-astă vară, ca el să se poată odihni mai bine de-alungul celor trei luni înfrigurate.”
Mi-am ridicat ochii spre cerul de un alb orbitor, din care era cernută pătura de zăpadă.
„Totul e minunat! De ce m-am temut?”
ce-ar fi dacă aş încerca să scriu cuvinte
şi vorbele spuse de fluturi pe fiecare floare?
ce ar fi dacă aş încerca să prind o rază de soare
într-o zi senină
şi să mă gândesc la cer?
ce ar fi dacă m-aş lăsa dusă de vânt şi de valuri
spre alte meleaguri
spre tine lumină?
ce ar fi dacă aş putea zbura până la nori
şi să culeg petale de vânt
şi să-ţi văd faţa lumină?
dar eu pot zbura….
lumină…eu pot zbura
mi-ai dat aripi de flurure-auriu
şi gândul adierii de vară
aşa că în seară…
eu vin la tine lumină!!!
ridică-ţi ochii
7 noiembrie 2010
Ridică-ţi ochii !
Când ceilalţi vor să ţi-i aplece
Ridică-ţi ochii !
Când e grea povara
Ridică-ţi ochii !
Când cu tine porţi ocara
Ridică-ţi ochii !
Cînd ruşinea-ţi acoperă fruntea
Ridică-ţi ochii !
Şi uită! Iartă!
Privirea-ţi să fie plină de milă
Din gura ta să iasă izvoare dulci de miere
Cuvântul tău să fie apă proaspătă
Ce-nviorează orice făptură
Purtarea ta să fie parfum de flori în primăvară
Iar viaţa ta va fi lumină!
de almary
Am săpat în adâncurile amintirilor
Şi am găsit copii jucându-se cu ţărână…
Am vrut să aflu o fărâmă
Din visul copilăriei lor nemuritor
Am destrămat şiragul poveştilor
Spuse la soba caldă din bucătărie
Şi-am spart geamurile uşilor
Să uit ce-ai fost… copilărie.
de almary
apus
5 noiembrie 2010
am asculat privighetoarea…
ştii ce mi-a spus?
mi-a spus că iubeşte marea,
la apus…
să nu uiţi…
1 noiembrie 2010
Sa nu uiţi niciodată bucuriile din viaţa ta
Nu uita vreodată momentele în care ai simţit adierea vântului prin păr
Şi surâsul soarelui pe fiecare floare 
Nu uita păsările în zare
Nu uita norii roşii de la apus
Nu uita peştii din apă
Nu uita fluturii de aur
Nu uita luna noaptea
Şi stelele pe cerul negru 
Nu uita stejarii bătrâni
Şi nici merii tineri
Nu uita strugurii din vie
Şi roşiile din gradină
Să nu uiţi casa bunicilor
Joaca copiilor
Vorbele bătrânilor
Şi sfaturile părinţilor 
Nu uita zilele de iarnă cu zăpadă
De vară cu soare
De primavară cu flori
De toamnă cu meri
Nu uita prietenii cei vechi
Şi nici pe cei noi
Nu uita prima rază de soare pe chipul tău
Nu uita luna in prima noapte în care ai ieşit afară
Nu uita prima stralucire din fântână
Nu uita păturile de lână
Nu uita fagurii cu miere
Şi albinele in vâzduh
Nu uita visele
Nu uita nici bucuriile
Sa nu uiţi momentele din viaţa ta în care te-ai putut bucura
Dar de toate celelalte poţi uita…
de almary
