În leagănul tău Isuse, În leagănul Tău îmi doresc să îmi odihnesc trupul obosit în leagănul Tău, în ieslea săracă şi printre paie vreau să găsesc pacea Isuse, Pacea din ziua aceea SFÂNTĂ şi să simt bucuria să văd minunea să privesc îngerii şi să mă bucur, să mă bucur cum nu m-am mai bucurat să strâng paiele în braţe şi să mă odihnesc ascultând cântecul îngerilor vreau leagănul tău Isuse, vreau pacea din ziua aceea sfântă chiar dacă sunt doar paie, doar o iesle săracă eu vreau leagănul Tău Isuse ...
în leagănul Tău
Dumnezeu puternic în China
uneori e greu…dar Tu eşti aici!
uneori e grea povara ce-o port uneori e grea lumea ce-mi stă pe spate uneori, şi chiar mai des, e grea, e Doamne, atît de grea, dezamăgirea!! cat am să mai port tristeţea în desagă cât voi purta lacrimile pe obraji cînd voi cânta iarăşi? Acum, spune Domnul, chiar azi, Eu sunt cu tine, de ce nu mă vezi? prea multe griji prea multe framântări lasă-le-aici! şi Îşi întinde mîna către mine... Eu pun Doamne, povara mea aici dar te mai rog, o, Tată, te rog să mă ridici!! acum sunt sus... sunt sus pe Stînca tare şi lacrimi nu mai am... am doar de laudă cîntare! şi spatele nu mă mai doare, căci nu mai port povara nici lacrimile, le-am lăsat Lui, le-am lăsat în mîna Domnului!
De ce ma tem uneori…
Gândindu-mă la zilele în care toamna aşternea frunzele de hârtie peste întregul oraş, şi de zilele în care ploaia nu-şi mai oprea lacrimile, am simţit tristeţea iernii venind peste mine şi încercând să mă înbrăţişeze cu ale ei braţe reci de viscol şi ninsoare.
Iarna veni cu repeziciune încercând să mă prindă pe lanurile părăsite de grâu.
După seceriş, nu mai am cum să m-ascund după firele de grâu. Au rămas doar rădăcini uscate fără de folos. Şi am nevoie de adăpost sau o ascunzătoare, căci iarna e pe urmele mele.
Încercările mele de a mă-nveli cu pătura nopţii au eşuat..pătura deja a îngheţat.
Căutând refugiul în stâncile aspre, am găsit doar ultimele urme ale toamnei târzii ce îmi şopteau :”fugi, te-ajunge iarna!”
Alerg şi tot alerg dar nu gasesc loc de odihnă. Padurea a alungat toate frunzele, din câmpuri a rămas numai pământul, şi mie mi-e frig.
Zăresc, la câţiva paşi de mine, lumini porocalii ce pâlpâie timide-n noapte.
Mă-ndrept spre ele …dar erau doar o inchipuire a minţii mele obosite.
Iarna alergă şi parcă mă prinde din urmă.
Arde totul in urma ei cu suflare de ghiaţă. Şi totul e scrum, scrum alb şi rece.
Mi se pare că şi picioarele imi sunt prinse de ghiaţă. Îmi dau seama că iarna e la doi paşi de mine.
Nu pot înainta. În faţa mea natura aşteaptă iarna liniştită.
Strig ca cineva să mă ajute…dar natura căntă încet un cântec de leagăn.
Se apropie ora de culcare, dar eu nu vreau să dorm. Iarna, cea despre care credeam că e înfricoşătoare, aşterne ca o mamă grjulie, pături de zăpadă ţesute peste natură, ca ea să poată mai uşor să doarmă.
Puterile mi-au revenit şi mă aşez pe un buştean învelit în zăpadă.
„M-am speriat degeaba”, mi-am zis, şi mi-am rotit privirea peste lanurile de grâu.
„Nu-i scrum, şi nici viscol înfricoşător, e doar zăpadă uşoară ce înveleşte pământul, plin de rădăcini uscate de grău de-astă vară, ca el să se poată odihni mai bine de-alungul celor trei luni înfrigurate.”
Mi-am ridicat ochii spre cerul de un alb orbitor, din care era cernută pătura de zăpadă.
„Totul e minunat! De ce m-am temut?”
ridică-ţi ochii
de almary
apus
am asculat privighetoarea…
ştii ce mi-a spus?
mi-a spus că iubeşte marea,
la apus…

să nu uiţi…
Sa nu uiţi niciodată bucuriile din viaţa ta
Nu uita vreodată momentele în care ai simţit adierea vântului prin păr
Şi surâsul soarelui pe fiecare floare 
Nu uita păsările în zare
Nu uita norii roşii de la apus
Nu uita peştii din apă
Nu uita fluturii de aur
Nu uita luna noaptea
Şi stelele pe cerul negru 
Nu uita stejarii bătrâni
Şi nici merii tineri
Nu uita strugurii din vie
Şi roşiile din gradină
Să nu uiţi casa bunicilor
Joaca copiilor
Vorbele bătrânilor
Şi sfaturile părinţilor 
Nu uita zilele de iarnă cu zăpadă
De vară cu soare
De primavară cu flori
De toamnă cu meri
Nu uita prietenii cei vechi
Şi nici pe cei noi
Nu uita prima rază de soare pe chipul tău
Nu uita luna in prima noapte în care ai ieşit afară
Nu uita prima stralucire din fântână
Nu uita păturile de lână
Nu uita fagurii cu miere
Şi albinele in vâzduh
Nu uita visele
Nu uita nici bucuriile
Sa nu uiţi momentele din viaţa ta în care te-ai putut bucura
Dar de toate celelalte poţi uita…
de almary